Mobilitati

Oportunități de formare profesională a elevilor

de la Colegiul Tehnic Nr.2, Tg-Jiu  prin programul ERASMUS+

 

Prima mobilitate KA1-VET, din proiectul Erasmus Calitatea europeană în formarea profesională a elevilor din învățământul tehnic profesional s-a derulat în perioada 4-24.03.2017 în Portugalia, gazda și în același timp intermediarul acestor activități fiind Casa da Educação,  o entitate care are ca misiune gestionarea și coordonarea proiectelor educaționale în scopul formării  tinerilor europeni prin punerea în aplicare a  programelor de schimb în Europa.

Stagiu de pregătire practică a fost realizat la  Institutul Național de Sănătate Dr. Ricardo Jorge (INSA), un  centru de formare situat în Lisabona, specializat în domeniul formării educaționale profesionale care are ca sop  îmbunătățirea abilităților de formare profesională a tinerilor pentru o mai bună inserție pe piața muncii.

Institutul este membru al unor organismele internaţionale şi europene cu atribuţii în domeniul sănătății și al protecţiei mediului cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), GARD, IANPHI și multe altele, acesta  vizând să întărească, la nivel mondial, capacitatea de acțiune în domeniul sănătății publice.

La această mobilitate au participat 15  elevi de la Colegiul Tehnic Nr.2, Tg-Jiu de la specializarea „Tehnician Ecolog şi Protecţia Calităţii Mediului”. Pregătirea teoretică a alternat cu studiul în laborator unde s-au observat și aplicat atât  tehnici clasice de analiză cât și moderne iar aparatele, ustensilele și echipamentele  folosite sunt la standarde europene.  A fost o colaborare fructuoasă din toate punctele de vedere, cu toate instituțiile implicate în această mobilitate, bazată  pe o comunicare permanentă, respect  și un interes susținut.

Programul a fost complex, activitățile de instruire practică s-au îmbinat armonios cu vizitele culturale  și tehnice în locuri reprezentative pentru patrimoniul cultural naţional portughez de o valoare inestimabilă de natură istorică, arheologică, documentară,  artistică, ştiinţifică şi tehnică: Muzeul de Geologie, Palatul Pimenta, Acvariul Vasco da Gama, Oceanarium, unul dintre cele mai mari aquariumuri din lume, Basilica Maicii Domnului din Fatima, Turnul Belem, Sintra-orașul palatelor și al grădinilor, mânăstiri, catedrale și alte locuri încărcate de istorie și spiritualitate.

Profesori  Șofei  Carmen și Bistreanu Eliana

Reclame